Aș vrea doar să mulțumesc,
Să înceapă ziua mea într-o mulțumire
Și la fel să se sfârșească.
Căci ce e viața mea decât această zi?
Am de trăit una singură, și o tot repet pentru că vreau să o desăvârșesc.
Vreau să fac din ea o zi închinată iubirii, în care nimic nu mai este de făcut sau de spus,
Pentru că tot ce este adevărat s-a spus deja și se spune continuu
În viața din jurul meu.
Ce aș avea de zis, dacă nu am ascultat-o niciodată?
…
Ce i-aș putea adăuga sau schimba vieții,
și din ce orbire a părut că nu sunt și eu parte din ea?
Acum totul este.
Iar eu, în fața acestei plenitudini îmi amintesc că și eu sunt,
Și renunț să mă mai îmbrac în cuvinte si concepte,
În întrebări și răspunsuri care sunt tot întrebări.
Renunț o clipă, o clipă cât o zi, cât o viață, și fac singurul lucru pe care îl pot face,
Tac,
și tăcerea mea e o mulțumire.
